Încerc să țin regim. Și totuși, înainte să intru în sală iau o turtă dulce. Gratis!

E un spectacol despre timp și spațiu, despre cum spațiul nu mai contează sau dizolvă sau e smuls în lipsa timpului. Așezat în scenă de George Dogaru pe un text scris de Nick Payne (scriitor britanic), spectacolul se dezvoltă fix cum trebuie datorită actorilor Ioana Barbu și Marin Grigore. Hai că nu e spoiler dacă spun că cei doi actori joacă exceptional.

În timpul reprezentaţiei mă gândeam că e atât de bun spectacolul că aş fi vrut să-l fi văzut doar eu. În fine, într-o lume paralelă, această parte egoistă a mea sigur nu există.

În timpul reprezentaţiei mă gândeam la cum ar fi ca drumul prin viață să fie asemenea unui copac: pornești din vărful unei ramuri, oricare ramură, și orice alegere faci, orice drum pășit duce în același loc (ca un fel de labirint - dar fără stresul să alegi drumul corect - care îți dă senzația ca ai libertatea s-o iei pe unde vrei, dar există o singură ieșire - la care oricum ajungi). Ce legătură are acest gând cu spectacolul? Păi, în afară că s-a sădit urmărind spectacolul, nu vreau să zic nimic mai mult.

La un moment dat, ajungerea la această reprezentaţie a devenit o alegere, deși inițial nu era. Și cu toate astea, prin alte decizi intemediare am ajuns unde trebuia. Pentru că aici trebuia să ajung.

Ies de la spectacol. Mai sunt câteva turte dulci. Mă abțin și știu că e unul din cele mai bune spectacole văzute anul acesta.

Detalii spectacol: aici

* observație: textul este scris de un spectator pasiv-ordinar, fără nicio legatură cu critica de specialitate!