În
perioada 28 iunie – 7 iulie, la Turda va începe cea de III-a ediție a
Festivalului Internațional de Teatru.
În ediția din acest an s-au înscris peste 100 de companii
și instituții de teatru din țară și din străinătate cu peste 100 de propuneri
de acte artistice. Fiind un festival
dedicat artelor spectacolului, propunerile noastre din acest an, nu doar că vor
fi mai numeroase, ci și mai variate. Vor fi lansări de carte, expoziții,
concerte, spectacole de stradă, spectacole de teatru și pentru copii. Evenimentele
se vor desfășura în peste 15 locații din Turda.
Anul acesta vor participa la festival mari nume ale scenei romanești – Dorel Vișan,
Emil Boroghină, Marius Bodochi,Tania Popa, Monica Davidescu, Irina Movilă, dar
și mari teatre din țară –Teatrul Național Marin Sorescu – Craiova, Teatrul
Regina Maria Oradea, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul
Elvira Godeanu Tg. Jiu și multe altele. Din străinătate compania teatrală Teatro dei Venti (Italia)
care se află la cea de a treia ediție în festival. Alte nume ce pot fi
menționate dintre cei care vor participa sunt: Fără Zahăr, Straight From the
Bottle, Radu Nechifor & Friends
La
festival participă trupe de teatru din Italia, Spania, Argentina, Mexico și Australia și România.
Organizator
al Festivalului Internațional de Teatru Turda este Teatrul Aureliu Manea, cu
sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Turda.
0 note
Esti sigur ca vrei sa stergi acest comentariu?
Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Acestea includ cookie-uri externe de la site-uri web de social media, protectie spam sau pentru analiza tranficului pe acest site. Află mai multe despre cookie-uri ». Aveți posibilitatea să modificați oricând setările cookie-urilor.
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.
nume | scop/descriere | durata | provider |
---|---|---|---|
#PHPSESSID |
Scop: Necesare
Descriere: Ajuta la identificarea unica unei sesiuni de browser și este folosit la autentificarea utilizatorilor, identificand astfel unic un utilizator. Acest cookie contine un cod alfanumeric unic. Pentru mai multe informatii despre cum functioneaza PHP & Apache-ul pentru identificarea unica a unei sesiuni de browser gasiti informatii aici: aici
Durata: până la sfârşitul sesiunii
Intern/extern: intern |
până la sfârşitul sesiunii | scenic.ro |
CookieConsent |
Scop: Necesare
Descriere: Cookie folsit pentru memorarea consimțământului de acceptare a cookie-urilor pe site-ul https://scenic.ro
Durata: 1 an
Intern/extern: intern |
1 an | scenic.ro |
Aceste module cookie ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța site-ului nostru. Ele ne ajută să știm ce pagini sunt cele mai puțin populare și să vedem cum se deplasează vizitatorii în jurul site-ului. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime.
In acest scop, platforma scenic.ro foloseste Google Analitics.
Dezactivarea acestor cookie-uri poate afecta:
- optimizarea platformei
- continuarea proiectului
nume | scop/descriere | durata | provider |
---|---|---|---|
_ga |
Scop: Statistici
Descriere: Google Analitycs Cookie: Acest cookie este utilizat pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui număr generat aleator ca un identificator al clientului. Acesta este inclus în fiecare cerere de pagină a unui site și este utilizat pentru a calcula date legate de vizitatori, sesiuni și campanii pentru rapoartele de analiză a site-urilor. Mai multe informatii gasiti aici: aici
Durata: 2 ani
Intern/extern: extern |
2 ani | Google Analitics |
_gat |
Scop: Statistici
Descriere: Acest cookie este asociat cu Google Universal Analytics și este utilizat pentru a accelera rata de solicitare - limitand colectarea datelor pe site-uri cu trafic ridicat. Mai multe informații găsiți aici: aici
Durata: 1 minut
Intern/extern: extern |
1 minut | Google Analitics |
_gid |
Scop: Statistici
Descriere: Acest cookie este asociat cu Google Analytics și este folosit pentru a putea deosebi utilizatorii. Mai multe informații gasiti aici: aici
Durata: 24 ore
Intern/extern: extern |
24 ore | Google Analitics |
Aceste cookie-uri permit folosirea urmatoarelelor functionalitati:
- Google Maps (afisare a locatiei pentru un teatru sau un spatiu de desfasurare a unui activitati teatrale)
- Google reCaptcha (imbunatatirea securitatii)
Dezactivarea Google reCaptcha duce la imposibilitatea de a:
- creare cont nou
- trimitre mesaj catre platforma din ecranul de contact
nume | scop/descriere | durata | provider |
---|---|---|---|
NID |
Scop: Functional
Descriere: Utilizat de Google pentru a stoca preferințele utilizatorilor și informațiile din hărțile GoogleCookie-ul NID conține un cod unic pe care Google îl utilizează pentru a-și aminti preferințele și alte informații, cum ar fi limba preferată (de exemplu limba engleză),numărul de rezultate pe care doriți să le afișați pe pagină (de ex. 10 sau 20) doriți să aveți activat filtrul SafeSearch Google.
Durata: 6 luni
Intern/extern: extern |
6 luni | Google / Google Map / Google reCaptcha |
APISID |
Scop: Functional
Descriere: Utilizat de Google pentru a stoca preferințele utilizatorilor și informațiile din hărțile Google
Durata: 2 ani
Intern/extern: extern |
2 ani | Google Map |
HSID |
Scop: Functional
Descriere: Utilizat de Google pentru a stoca preferințele utilizatorilor și informațiile din hărțile Google. Conțin înregistrări criptate și semnate digital de codul de utilizator al unui utilizator Google și cel mai recent timp de conectare. Combinația acestor două module cookie ne permite să blocăm multe tipuri de atac, cum ar fi încercările de a fura conținutul formularelor pe care le efectuați pe paginile web.
Durata: 2 ani
Intern/extern: extern |
2 ani | Google Map |
SID |
Scop: Functional
Descriere: Utilizat de Google pentru a stoca preferințele utilizatorilor și informațiile din hărțile Google. Conțin înregistrări criptate și semnate digital de codul de utilizator al unui utilizator Google și cel mai recent timp de conectare. Combinația acestor două module cookie ne permite să blocăm multe tipuri de atac, cum ar fi încercările de a fura conținutul formularelor pe care le efectuați pe paginile web.
Durata: 2 ani
Intern/extern: extern |
2 ani | Google Map |
SAPISID |
Scop: Functional
Descriere: Utilizat de Google pentru a stoca preferințele utilizatorilor și informațiile din hărțile Google.
Durata: 2 ani
Intern/extern: extern |
2 ani | Google / Google Map / Google reCaptcha |
SIDCC |
Scop: Functional
Descriere: Utilizat de Google pentru a stoca preferințele utilizatorilor și informațiile din hărțile Google.
Durata: 3 luni
Intern/extern: extern |
3 luni | Google / Google Map / Google reCaptcha |
SSID |
Scop: Functional
Descriere: Utilizat de Google pentru a stoca preferințele utilizatorilor și informațiile din hărțile Google.
Durata: 2 ani
Intern/extern: extern |
2 ani | Google / Google Map / Google reCaptcha |
CONSENT |
Scop: Functional
Descriere: Utilizat de Google pentru a stoca preferințele utilizatorilor și informațiile din hărțile Google.
Durata: 20 de ani
Intern/extern: extern |
20 de ani | Google / Google Map / Google reCaptcha |
1P_JAR |
Scop: Functional
Descriere: Folosit de Google pentru a strânge statisticile site-ului și pentru a urmări ratele de conversie.
Durata: 20 de ani
Intern/extern: extern |
20 de ani | Google / Google Map / Google reCaptcha |
collect |
Scop: Functional
Descriere: Folosit pentru a trimite date către Google Analytics despre dispozitivul și comportamentul vizitatorului. Urmărește vizitatorul pe dispozitive și canale de marketing.
Durata: până la sfârşitul sesiunii
Intern/extern: extern |
până la sfârşitul sesiunii | Google / Google reCaptcha |